VIDEO | Sute de artiști, prieteni și oameni care l-au văzut în spectacole l-au condus pe ultimul drum pe Mitică Popescu. Florin Zamfirescu: „Ne-a părăsit un mare actor și un mare om. Puțini știu cum cânta, când dansa, era egal cu Fred Astaire”

Publicat: 06/01/2023, 19:54
Actualizat: 06/01/2023, 20:13

Sute de oameni, printre care și artiști de renume, și-au luat adio de la marele actor Mitică Popescu. Acesta a fost înmormântat cu onoruri militare, în Cimitirul Bellu.

Actrița Simona Mihăescu, care a avut privilegiul ca Mitică Popescu să îi fie profesor, a povestit cum îi învăța marele actor pe studenții săi tainele meseriei.

„Cu Mitică Popescu, era totul într-o foarte mare rigoare și o punctualitate desăvârșită. Totodată, era foarte bun, blând și foarte atent. Dacă ceva nu funcționa bine, venea la tine, te trăgea discret într-un colț și-ți spunea ce ar trebui să faci. Noi am încercat să învățăm de la marii actori cu care am avut șansa să fim pe scenă și a fost un schimb firesc între generații.

Ultima dată am vorbit de Sfântul Dumitru, atunci când a fost ziua dumnealui. Am avut și bucuria să vină să mă vadă într-un spectacol, nu demult, ci acum un an. Îmi pare rău că atunci nu am făcut o fotografie. Mă bucur că a fost și că m-a văzut, și că s-a bucurat. Înseamnă foarte mult pentru mine domnul Mitică Popescu. Și nu este vorba doar despre mine, înseamnă foarte mult pentru România și cred că este foarte important să ținem la simbolurile noastre”, a spus actrița Simona Mihăescu.

„A fost un mare actor și un mare om”

Actorul Florin Zamfirescu a spus că Mitică Popescu era un artist desăvârșit, actor, mare dansator și cântăreț.

„A murit un mare actor. A plecat, ne-a părăsit și acum am venit să-mi iau la revedere. El era foarte cumsecade, foarte drăguț, foarte amabil, permanent zâmbitor și un mare, mare talent. Puțină lume știe cum dansa Mitică, cum cânta Mitică.

În spectacolele din tinerețe, era fenomenal. Era egal cu Fred Astaire când dansa. El nu și-a folosit această calitate. Rar și-a folosit calitatea de cântăreț. A fost un mare actor și un mare om. Acesta poate fi un exemplu pentru foarte mulți”, a povestit Florin Zamfirescu.

Actorul Mitică Popescu a murit marți 3 ianuarie, la vârsta de 86 de ani, în Spitalul Elias din București, unde era internat de la sfârșitul lunii decembrie, din cauza mai multor afecțiuni.

Mitică Popescu a fost decorat, în 2002, cu Ordinul Național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, alături de alți actori, „’pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului românesc”.

Actorul Mitică Popescu a fost distins cu premiul UNITER pentru întreaga activitate pe 27 aprilie 2009, la cea de-a 17-a ediție a galei Premiilor UNITER, iar în 14 decembrie 2009 a fost premiat la gala de decernare a premiilor Municipiului București pentru artă și cultură, secțiunea „Artele spectacolului”.

De asemena, actorul a fost omagiat în cadrul Galei Premiilor Gopo din 25 martie 2013 cu Premiul pentru Întreaga Carieră.

A prezentat emisiunea „D’ale lui Mitică”, una dintre cele mai longevive producții ale televiziunii naționale, difuzată din 2000 la postul TVR 2.

Foto și video: Mihai Pop / Gândul


CITEȘTE ȘI:

UPDATE FOTO/ VIDEO | Marele actor Mitică Popescu a fost înmormântat cu onoruri militare în cimitirul Bellu. Artiști de renume au venit să își ia adio

(UPDATE) FOTO – VIDEO | Sicriul cu trupul neînsufleţit al actorului Mitică Popescu, depus joi în foaierul Teatrului Mic / „Era minunat. Era un om foarte drăguț. Un boem”

Oana Zvobodă
Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării, Oana Zvobodă a debutat în presă la televiziunea PrimaTV, în anul 2017. Între mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Israelul își pregătește răzbunarea pentru Iran: ce ținte sunt luate în vizor și când poate...
Ce se întâmplă în fosta vilă a lui Irinel Columbeanu! Vecinii sunt disperați, nu mai...
FOTO. Ea e gimnasta sexy căreia bărbații i-au cerut apa în care a făcut baie!
Demisii în lanț la o multinațională care le-a cerut angajaților să vină 5 zile pe...
Paul este motociclistul care a murit nevinovat la 18 ani, după ce a fost lovit...
Armata Română caută luptători de comando. Ce condiții trebuie să îndeplinească și ce salarii vor...
Israelul l-a declarat „persona non grata” pe secretarul general al ONU, Antonio Guterres https://tinyurl.com/4kk89pnf
Prințesa Diana și propunerea indecentă făcută de Mohamed Al Fayed: „A ieșit din biroul lui...
Trucul care te ajută să plătești mai puțin la gaze. Factura va fi mult mai...
Topul judeţelor în funcţie de salariul mediu. În Bucureşti se câştigă aproape dublu faţă de...
Ana-Maria Vasiliu l-a înșelat pe Gabriel?! Soacra a rupt tăcerea: "Nu te omoară nimeni degeaba"
El este Paul, motociclistul de 18 ani care a murit într-un tragic accident, în Târgu...
Unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Dezvăluiri făcute de patronul azilului
Michael Schumacher, prima apariție după 11 ani. A participat la nunta fiicei
Iranul a lansat aproape 200 de rachete către Israel. Atacul a fost „mult mai mare”...
Întrebare de ȘCOALĂ primară! De ce cad frunzele toamna?
Locul unde va fi înmormântat Irinel Columbeanu. Ultima dorință a fostului milionar
Serialul fenomen revine pe Netflix. Noul sezon, peste câteva zile. Video
Interviurile Insula Iubirii, sezon 8. Ispita Eric Berinde își vedea viitorul alături de Cristina Rotaru.“Am...
VIDEO China este pregătită de război
Ce mesaj a postat Medana Oprea pe rețelele de socializare: "La fel este și situația...
Ilie Năstase, atac fără precedent la adresa Simonei Halep: "O mare greșeală! Ce vrea să...
BANCUL ZILEI. Bulă face dragoste cu o tipă pe întuneric: - Ce nesimţit eşti!
Orașul distrus pentru că s-a răzvrătit împotriva Romei „a rămas nelocuit timp de peste 170...